As fi un ceas vechi pe care l-ai descoperit printre lucrurile dragi ale tatalui tau,la care te-ai uitat in repetate randuri minute in sir pe furis, fara sa indraznesti sa-l probezi,pentru ca ti-ar fi fost imposibil sa renunti la el-lucru ce mai apoi s-a dovedit.

Mi-ar placea sa fiu secunda inainte ce provoaca decalajul si te grabeste astfel incat sa ajungi la timp.

Ti-as veghea somnul cuminte,numarand tacticos, asteptand pe noptiera razele diminetii.

As fi langa tine,la fel ca tac-ul dupa tic.

Vechimea imi va da sensibilitate si m-as opri din cauza miscarilor agresive.Va trebui sa ai grija de mine pentru ca nimeni nu ar purta un ceas care sta,cu atat mai putin unul zgariat.

Totusi,nu sunt timp desi sunt om si uneori la mana ta.

Dar tie nu-ti plac ceasurile vechi.

Si tu nu intarzii.

Eu ma trezesc tarziu.

Si cine-i primul,tac sau tic?

Tu chiar porti un ceas cu cadranul spart.

Nu imi amintesc prima lui aparitie in viata mea,dar nu mi-e greu s-o ghicesc:probabil a fost atunci cand s-a oferit sa ma ia in brate si sa ma faca sa nu mai plang,lasand-o pe mama sa se odihneasca.In urmatorii ani l-am descoperit deseori sub aceiasi forma.Insa am crescut,iar vizitele lui au fost din ce in ce mai rare,cel putin asta credeam…pana intr-o zi cand am realizat ca de fapt,eu incetasem sa-l mai vad,imi pierdusem capacitatea de a-l recunoaste,dar n-a durat mult pana mi-am recapatat abilitatea.Mi s-a aratat tot printr-o imbratisare,insa sub alta forma.La inceput am fost confuza…nu stiam daca il face mai putin barbat faptul ca nu plangeam la fel ca-n prima zi,ori faptul ca oferindu-mi caldura bratelor lui nu lua nimanui nicio povara.A urmat o perioada in care credeam ca l-am descoperit in totalitate si mai mult decat atat,ca e al meu,ei bine se pare ca nu am putut face fata perfectiunii lui,pentru ca a plecat.Dar a doua zi a aparut din nou,sub o noua forma insa l-am recunoscut tot dupa imbratisare,de data asta chiar si dupa felul in care mi-a sters lacrimile.

E in autobuz-cand ofera locul sau altcuiva,e in cei ce inca mai saruta mana in semn de respect,e in soldatii in haine de camuflaj ce poarta razboaiele lumii pe umerii lor si gasesc timp sa se gandeasca la femeia iubita,e in lacrimile celor ce plang pentru o femeie si nu in cei ce fac una sa planga,e in cei carora le e teama sa spuna “te iubesc” si nu in cei ce spun fara sa simta,e in sensibilitatea celor puternici si-n puterea celor sensibili,e in cei ce incearca din rasputeri sa ne inteleaga si nu in cei care cred cu tarie ca ne-au inteles,e in ochii celor ce ne vad frumoase chiar daca noi nu ne consideram,e in cei ce nu-si uita visele si muncesc din greu pentru a si le indeplini,e in cei ce isi suna mamele,in cei ce-si marturisesc iubirea tatilor, in cei ce ofera flori fara motiv,e in cel ce poate admite ca femeia de langa el e mai desteapta si nu in cel ce le considera pe toate proaste.E in toti cei care nu se obosesc sa il ascunda sub masca durului,mitocanului,nepasatorului ori a misoginului.A!Si e in cei ce ne fac sa zambim sau chiar sa radem in hohote fara sa-si propuna.

Unii din ei inca n-au inteles ca acela cel ce imparte mai multi pumni,cel ce bea mai mult,cel ce are mai multe femei…acela nu e nici macar barbat,deci e departe de a fi ideal.

(Pentru lipsa diacriticelor,eventualelor greseli de ortografie si punctuatie)

Dansează,râzi,ţipă,aleargă,pictează,bucura-te.

Dăruieşte,scrie,împarte,vorbeşte,ascultă.

Joacă-te,îmbrăţişează,iubeşte.

Visează,dormi.

Revoltă-te.

Mai des,mai mult.Restul se rezolvă.

Dacă gesturile tale nu ar nega cu atâta vehemenţă sentimentele ce-ncearca cu ultimele puteri să iasă la iveală,reuşind însă doar sclipiri slabe în ochii tăi atunci când îl priveşti…

Dacă în banalităţile pe care i le spui zi de zi nu s-ar auzi atât de clar “fraiere,te iubesc,n-am cum altfel!”…

Dacă în hohotele tale de râs stârnite de glume proaste dimineaţa devreme nu s-ar ascunde lacrimile unor nopţi albe…

Dacă nu l-ai citi printre rândurile cărţilor în care încerci adesea să te cufunzi,cât mai departe de el…

Dacă ai mai putea fredona acea melodie fără să-l simţi atât de aproape de buzele tale…

Dacă nu ai încerca din răsputeri să arăţi lumii cât de fericită eşti fără el…

Dacă prietenia şi resemnarea nu ar implică dorinţa de a ţi-l apropia…

Dacă ai fi avut ocazia să-i dai motive să nu te uite…

Dacă ai ştii că eu ştiu că tu eşti “ea”?

 Strategie de marketing şi altceva nu.(cu toate că aici nu se vinde nimic).Cam aşa s-ar putea scuza absenţa mea de pe blog…Anumite motive pentru care nu am postat au fost au fost enumerate în răspunsurile comentariilor anterioare,nu o să le înşir din nou,că până la urmă prezenţa contează,nu?

 În primul rând,vreau să mulţumesc celor ce m-au cerut înapoi,am fost plăcut impresionată,uimită chiar să constat că lumea chiar e curioasă şi interesată în privinţa aberaţiilor mele.Cred că ăsta e principalul,poate singurul motiv pentru care voi publica din nou.

 Aici ar trebui oare menţionaţi şi cei care mi-au propus,destul de insistent să scriu despre subiecte precum..gripă porcină,alegeri electorale şi mai ştiu eu ce treburi din astea?..ei bine,nu o să scriu de-amorul vizualizarilor aduse de tag-urile în cauză,şi-n plus,văd în fiecare zi în ce fel de ţara lume trăim,de ce să-mi amintesc de asta şi când scriu?

 În al doilea rând,trebuie să îi cer scuze oficial Alexei,pentru că nu mi-am îndeplinit promisiunea(încă),ştie ea care,chiar dacă a trecut destul de mult timp de la magnificul eveniment(aviz curioşilor..staţi pe aproape).

 Aşadar,introducerea a fost făcută,noi să fim sănătoşi,că subiecte şi inspiraţie..vorba aia..este.

 Te-aş întreba cum reuşeşti,dar nici tu nu ştii..cât mă inspiri.

E un loc în care las de fiecare dată,după situaţie,o mică sau mare parte din mine.Loc în care,de fiecare dată când mă întorc,am surpriza să mă descopăr din puncte de vederedin care nici nu ştiam că exist.E un loc pe care urăsc să-l numesc “acasă”,în care mă plictisesc,dorm,citesc,rămân fără baterie la laptop.

E locul în care am petrecut jumătate de copilărie,în care s-a desfăşurat şi o parte semnificativă din amplul proces de maturizare,în care am făcut teme de vacanţă din lipsă de ocupaţie.E un loc în care am lăsat câteva lacrimi şi multe crize de râs,unde am învăţat că nucile verzi nu pot fi folosite la prăjitură în locul alunelor şi nici nu se sparg cu toporul,unde mănânc “tartalace”;un loc în care dacă stătui prea mult,na că o dădui în perfect simplu.

E un loc în care sunt leneşă,rea,răsfăţată şi câteodată harnică.E locul în care am mers pentru prima dată la plajă,locul în care,odată cu toamnă şi culesul viei “intră dracu-n sat”.E locul cu nunţi la restaurantul “Dunărea”,cu seri la “Real”,nopţi la discoteca de pe faleză(ce se pot solda cu 17 lovituri de cuţit şi-un cadavru pe o bancă-n parc),cu parastase şi înmormântări la care se râde,dar mai ales se bea,locul cu sinistre dispariţii în fluviu,cu legende despre fântânile părăsite.Locul unde am învăţat involuntar să ghicesc în cafea şi să “zic de deochi”.

E locul în care motanii se numesc Pamela şi căţelele Grivei.Locul în care oamenii sunt cunoscuţi sub nume precum:Ceapacoapta,Putinică sau Cioace.E un loc uitat de lume,cu un cimitir plin de şerpi şi şopârle în faţa căruia sunt parcate X5-uri.E locul din care tinerii pleacă la facultate în Bucureşti sau la muncă în Spania,Italia.E locul în care babele femeile în vârstă afirmă:”Maica,dacă intră peste mine..de violat să mă violeze,da’ să nu mă omoare”,locul în care strada e a bicicletelor conduse de cetăţeni turmentaţi.

E un loc ce posedă o istorie interesantă,munţi de gunoaie şi peisaje “tăietoare-de-respiraţie”.

E un loc în care nu mă duc cu drag mereu,pe care nu-l consider special,dar de care mă leagă amintiri ce mă fac să-mi fie dor.

Bold ce am făcut.

Îi dau leapşa Alexei

That was the empty half.

Mâine e luni.Tradus=maine mă trezesc cu o oră mai târziu decât marţi-vineri.Ce fericire.A mai trecut o săptămâna,30 more to go până la vară.Mâine dimineaţă va fi frig,dar îmbrăţişarea ta caldă.Vom face probabil planuri şi liste pentru 13 noiembrie.O să ne savuram sendvisurile printre zâmbete,bancuri cu blonde,amintiri rememorate pentru a nspea oară,reacţii de frustrare că am făcut fizică în loc de dirigenţie.

Mâine e o altă zi naşpa din minunaţii ani de liceu după care vom tânji atâta.

Mulţi dintre voi dormiţi acum şi bine faceţi.Să scrii pe blog la 12 fără un sfert nu aduce nimic bun,decât un trezit cu faţa la cearceaf dintr-un vis neterminat.

Noapte bună!(cine mă citeşte acum are un fursec mâine de la mine)

p.s:fursecurile sunt făcute de mine.